
13 noiembrie – Ziua internațională a educației copiilor nevăzători
La 13 noiembrie este marcată ziua internațională a educației copiilor nevăzători pentru a sensibiliza societatea cu privire la dificultățile întâmpinate de aceștia de-a lungul vieții,
În lume, un copil își pierde vederea în fiecare minut.
Copiii cu deficiențe de vedere pot prezenta întârzieri în dezvoltarea motorie, lingvistică, emoțională, socială și cognitivă pe tot parcursul vieții. De asemenea, aceștia pot avea niveluri mai scăzute de performanță educațională.
În România există aproximativ 10.000 de persoane oarbe parțial sau total, din care 2.770 sunt copii. Aceștia, încă de la vârsta de 16 ani, sunt considerați invalizi.
_________________________________________
Dr. Preda Simona este medicul specialist oftalmologie al Spitalului Municipal Săcele, extrem de atent la nevoile pacientului, tocmai pentru a vă oferi toate informațiile de care aveți nevoie.
Serviciile medicale oferite în cadrul Ambulatoriului de Specialitate, aflat pe strada Episcop Popeea Nr. 20, sunt:
➡️ consultație de specialitate;
➡️ biomicroscopia;
➡️ gonioscopia;
➡️ determinarea refracției;
➡️ tonometrie;
➡️ pahimetrie;
➡️ corneană.
Pentru programări ne puteți apela la numărul de telefon 0368.408.073, în intervalul orar 08:00 – 20:00. Nu ezitați să ne contactați!
#spitalulmunicipalsacele #spitalsacele #sacele #13noiembrie #ziinternationala #copiinevazatori #ziuainternationaladeeducatieacopiilornevazatori